Prezentare proiect Serviciul de Ambulanță Vincențiană
Asociația Sfântul Vincenţiu de Paul din Oradea, doreşte să înfiinţeze un Serviciu de Ambulanţă Pentru Copii, dedicat acelor mici pacienţi care necesită tratament,consult sau control în alte oraşe ale ţării sau chiar şi în străinătate.
Pe plan internațional suntem prezenți ca și Societatea Sfântul Vincențiu de Paul, colaborând cu Organizaţia Naţiunilor Unite precum şi făcând parte din grupuri tehnice de lucru din cadrul UNICEF și UNCHR. Tradiţia actelor de caritate al acestei societăţi umanitare are o istorie de peste 200 de ani, suntem prezenţi în peste 150 de ţări, cu 50.000 de sucursale și 800.000 de voluntari.
Obiectivul organizației este ocrotirea demnității umane, fapt pentru care considerăm extrem de important rolul pe care îl putem ocupa în viaţa copiilor bolnavi, acordând suport logistic, medical şi emoţional atât de necesar în cazul celor aflaţi în dificultate, fiind alături de acei părinţi în locul cărora să fii nici nu ne putem imagina ce ar însemna.
Oradea, ca şi alte multe oraşe, se confruntă cu lipsa de specialişti în domeniul pediatric în afecţiuni oncologice, cardiologice , endocrine, etc.. Așadar, părinţii sunt nevoiţi să îşi transporte copiii în alte spitale din Cluj, Timișoara, Bucureşti, Târgu Mureş, şi uneori în străinătate cu maşina proprie sau în unele cazuri unde nu există posibilităţi financiare cu trenul pentru consulturi sau intervenții de specialitate. Starea generală al acestor copii în cele mai multe cazuri nu este una bună, dar Serviciul De Ambulanţă Vincenţian oferind transportul medical gratuit, asistat sau neasistat aduce un ajutor în viaţa părinţilor, văzându-şi copiii în condiţii de siguranţă. Costurile transportului copiilor efectuat de Ambulanţa Vincenţiană poate fi susţinută cu ajutorul donaţiilor primite de la persoane fizice şi juridice.
Ambulanță serviciului este donată de Crucea Albă din Bolzano (Italia), care ne-au acordat încredere oferind prima noastră maşină de ambulanţă pentru copii cu care ne vom începe activitatea. Echipajul medical este format din asistenţi medicali cu o experienţă importantă în medicină de urgenţă şi terapie intensivă, fiecare membru îşi oferă ajutorul în mod gratuit şi voluntar din timpul lor liber. Sunt persoane implicate în acest scop comun.
Considerăm că această mică contribuţie al acestei echipe va aduce doar îmbunătăţiri în viaţa acestor copii bolnavi, ne dorim să se conştientizeze în societate nevoia pentru un astfel de serviciu, oferit de organizaţia pe care îl reprezentăm.